Acum nu de mult timp am avut parte de o mini excursie/un city break mai lung/ un weekend prelungit în capitala Regatului Unit, LONDRA. Înainte de toate, magnific!

În ziua de astăzi datorită accesului la internet, fotografii, informații, ajungi să nu mai fii așa impresionat în realitate de anumite obiective. Nu pot spune același lucru și despre acest oraș. În Londra totul se rezumă la vibe. Oraș mare, maaaare ! Pe cât de mare, pe atât de aglomerat! Am venit cu multe puncte tari din vacanță, însă în viziunea mea au fost și câteva bile negre.

Pentru început: am fost tare norocoși că ne-am cazat la prietenii noștri, mutați de 5 ani, au fost ghizii noștri. Și ce ghizi! Încă sunt șocată de răbdarea de care au dat dovadă, cât și itinerariului foarte bine definit făcut într-un timp foarte scurt.

Primul impact cu englezii a fost chiar din aeroport. Măh, nu mă pot lăuda că știu engleză, dar cât să cer o cafea sau să întreb unde e baia sunt doxă. Așa am crezut. Când a început să se vorbească engleza britanică pe lângă mine, nu exagerez, mă simțeam în Harry Potter, chiar și Game of Thrones. Pe cât că nu înțelegeam nimic, eram captivată și nu voiam să se mai oprească din vorbit ( știți tipele acelea din filme ”moarte” după vorbitori de franceză? așa eram eu în aeroport ).

Ceea ce ține de vreme, nu m-a deranjat absolut deloc! Cam sucită și schimbătoare, acum ploua cu toată puterea, clipeai o dată: soare și fără un nor pe cer, mai clipeai o dată: începea să bată vântul. Eu m-am numit mereu o meteo-dependentă convinsă, însă acolo… poate și datorită adrenalinei de a-mi revedea persoanele dragi, cât și a vizita locuri noi, nu am dat importanță o secundă climei. Pot spune chiar și că a ținut cu noi vremea.

Londra este pe scurt o varietate de obiective turistice, de la muzee, parcuri verzi, cât și multitudinea de activități. Nu vreau să plictisesc pe nimeni, așa că voi încerca să fiu succintă. Pentru început, nu am fost tare norocoși în ceea ce constă faimosul Big Ben, este în renovare! Am înțeles că va mai dura ceva ani să îl renoveze. Deci noi nu am reușit să avem fotografii memorabile cu faimosul ceas. Ea este numită vedeta fotografiilor celor ce vizitează Londra, ehh.. de data asta noi am fost vedetele în fotografiile cu renumitul obiectiv.

De cum am ajuns în centru pot spune că m-a captivat din start Tower of London. Arhitectura, nu știu… clădirea avea ceva al ei. Recunosc că nu m-am documentat cu nimic înainte de a călători, dar când am ajuns acasă am citit cum că nu are o istorie prea roz, din castel aceasta a devenit închisoare unde a fost întemnițată și Elisabeta I înainte de a deveni regină. Se spune că o fantomă decapitată pentru trădare ar umbla prin Turnul Alb ținăndu-și capul sub braț. Creepy nu? Yeah…

Ce m-a mai impresionat au fost parcurile, frate, dar ce verde! Nu, nu sunt vreo fană a acestei culori, dar de când am văzut intensitatea verdelui din iarbă, frunze, de peste tot știu sigur că în baie la mine vor exista mușchi pe pereți.

Christmas spirit

O arhitectură superbă, de la vintage la futurist. Nu puteai să te plimbi și să nu observi măcar un mic detaliu de care să îți placă. Noi am nimerit să ne plimbăm pe Oxford Street chiar în preajma Crăciunului. Cine mă cunoaște știe că nu sunt o mare fană a brandurilor ( deși tot încerc să lucrez la brandul meu personal..hihi, joac-o pe asta ), însă am intrat și eu în câteva magazine. Pentru achiziționarea unui ceas, un rinichi e prea ieftin, dar vreau să subliniez faptul că în anumite magazine, prețurile sunt una și aceleași cu cele din România. Îți lasă un gust amar.

Prietenii noștri ne-au făcut cunoștintă și cu Breakfast English. Mmm, eu una nu prea servesc micul dejun de regulă, iar acolo se mănâncă fasole, bacon, ouă prăjite, cartofi de la primele ore ale dimineții. Cum ar fi să mâncăm noi o tochitură bine făcută la ceaun cu o mămăliguță și brânzică sărată chiar de la ora 6.00? Eu prefer cafeaua, nici măcar ceaiul londonez cu lapte.

Comic, dar cred că am mâncat în fiecare zi un Mc Puișor de la Mc Donalds. Doamne ce bun era, nu se compară absolut deloc cu cel de acasă, pâinea are un alt gust, totul are un gust mult mai bun. Din păcate nu se poate spune același lucru și despre KFC, am înțeles, nu am testat, că sosul de ”acasă„ e cel mai bun.

Love him.

Un lucru memorabil pentru sufletul meu egoist a fost că am vizitat muzeul de ceară Madame Tussauds. Pe lângă faptul că am râs cu lacrimi și ne-am distrat copios, am reușit să fac poză cu Jhonny Depp, ohh.. cât îmi mai place actorul. Din cauza rolului din Pirații din Caraibe, îl rog mereu pe soțul meu să se costumeze în pirat, măcar puțin negru pe sub ochi. Da, încă nu mi s-a îndeplinit dorința, dar este timp. Când să fac poze cu el era multă lume adunată să facă poze, nu apucam să fac cum vreau eu! Mai aveam puțin și plângeam. Dar am amintiri mișto.

A fost o experiență tare dragă sufletului meu, datorită acestui lucru am creat și un filmuleț din această vacanță. Înainte de toate, sunt conștientă că nu e cea mai bună grafică, nu am filmat cum trebuie, mai trebuie să lucrez la acest lucru, dar în apărarea mea, atunci când am făcut aceste poze și filmulețe erau doar pentru mine, nu să le și expun public.

Test fulger: de câte ori se aude cuvântul ”petrechere” în video?